Regele Mihai se afla internat de cinci zile intr-o clinica medicala din Lausanne, Elvetia, si este „intr-o stare de accentuata slabiciune fizica”, se arata intr-un comunicat al Casei Regale.
„Majestatea Sa Regele Mihai I se afla internat, de cinci zile incoace, intr-o clinica medicala din Lausanne. Din motive de respect fata de suferinta Majestatii Sale, numele clinicii nu va fi facut public.
Regele este intr-o stare de accentuata slabiciune fizica si primeste tratament permanent. Starea sa este, pana in acest moment, stationara si medicii sunt de parere ca evolutia prezinta relativa stabilitate”, precizeaza comunicatul.
Totodata, mai informeaza Casa Regala, regina Ana se afla in resedinta privata din Elvetia si a fost informata de Custodele Coroanei despre spitalizarea regelui Mihai.
„Regina este intr-o stare de sanatate stabila si urmeaza un tratament obisnuit varstei Majestatii Sale. Margareta, Custodele Coroanei si Principele Radu vad in fiecare zi pe Majestatile Lor si raman in continuare in Elvetia, alaturi de Rege si Regina.
Principesele Romaniei, fiicele Majestatilor Lor, vor programa in zilele care urmeaza deplasari in Elvetia pentru a-si vedea parintii. Ele sunt zilnic in legatura cu familia si urmaresc, cu tristete si cu speranta, evolutia starii de sanatate a tatalui lor”, se mai arata in comunicat.
Regele Mihai al Romaniei sufera de cancer si leucemie si a decis sa se retraga din viata publica, a anuntat, miercuri dupa-amiaza, un reprezentant al Consiliului Regal.
Monarhul in varsta de 94 de ani a suferit recent o interventie chirurgicala si are nevoie de tratament complex pentru a se recupera, asa ca nu va mai aparea in spatiul public de acum inainte, iar principesa Margareta va prelua prerogativele sale.
Consiliul Regal s-a intrunit marti si miercuri si a luat decizia de a face publica boala de care sufera regele.
Asadar, Andrew Popper, membru al Consiliului Regal, a anuntat ca regele Mihai sufera de „carcinom epidermoid metastazant si leucemie cronica”.
„Consiliul Regal s-a intrunit in a cincea sesiune, marti, 1 martie, si miercuri, 2 martie 2016, la cererea Majestatii Sale Regele, la Morges, in Elvetia. Consiliu Regal a luat nota de starea de sanatate a Majestatii Sale, care a fost supus recent unei operatii chirurgicale.
Diagnosticele puse de echipa medicala sunt: carcinom epidermoid metastazant si leucemie cronica. Majestatea Sa urmeaza un tratament complex si solicitant, care il impiedica sa apara in public, si va petrece, de aici inainte, o perioada de refacere”, a declarat Andrew Popper.
Mesajul regelui pentru romani
Monarhul, prin intermediul reprezentantului Consiliului Regal, le-a transmis romanilor un mesaj, in care precizeaza ca a „primit vestea unui serios diagnostic medical” si ca o deleaga pe fiica sa, principesa Margareta, sa il reprezinte in viata publica.
„In ultimele saptamani am primit vestea unui serios diagnostic medical. Aceasta situatie vine in anul in care familia si tara sarbatoresc 150 de ani de la formarea dinastiei si a statului roman modern. Sunt sigur ca fiica mea, Margareta, custodele Coroanei, va gasi intelepciunea si forta de a ma reprezenta si de a duce la indeplinire toate actiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal sa isi continue menirea si sa prezinte sfatul sau custodelui Coroanei”, este mesajul regelui Mihai.
Sursa: Ziare.com