Acasă Daily News LUNI, 29 iunie 2020, Consulatul General al României la Manchester își va...

LUNI, 29 iunie 2020, Consulatul General al României la Manchester își va relua activitatea de lucru cu publicul la ghișeu

517
0

LUNI, 29 iunie 2020, Consulatul General al României la Manchester își va relua activitatea de lucru cu publicul la ghișeu, exclusiv pe bază de (re)programare și, în primă fază, doar pentru programările anulate anterior!

Cine se poate programa?

În primă fază, doar persoanele ale căror programări au fost anulate începând cu data de 23 martie 2020. Acestea vor fi informate prin email sau, după caz, telefonic de către Consulat cu privire la posibilitatea obținerii unei noi programări.
Numai după onorarea programărilor anulate se vor accepta noi programări!

Cum se poate face o reprogramare?

Prin sistemul de programări http://www.econsulat.ro vom re-valida cererile anulate anterior și vom pune la dispoziția cetățenilor datele disponibile pentru noile programări!
ATENȚIE! Numai persoanele cărora le-au fost re-validate cererile pot accesa calendarul de programare. Re-validarea se va efectua cronologic, de la prima zi de programări anulată (23 martie 2020) până la ultima zi de programare.

Ce se întâmplă cu persoanele care au o urgență și care nu se pot programa?

Pentru orice altă solicitare urgentă, care nu suportă amânare, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la manchester.consul@mae.ro, transmițând și documentele justificative ale urgenței (ex. rezervare de călătorie către România, scrisoare de la medic etc) urmând să fiți contactați în vederea programării.
ATENȚIE! Călătoriile în scop de vizită sau concediu în străinătate/ România NU reprezintă o urgență din punct de vedere legal

Cum trebuie să vă pregătiți pentru ziua programării și prezența la Secția Consulară?

• Vă rugăm să respectați ZIUA și ORA EXACTĂ a programării și să vă prezentați la sediu cu MAXIMUM 5 MINUTE înainte de programarea dvs. Accesul NU va fi permis în Consulat înainte de ora stabilită.
• Accesul în Consulat se va face doar pe bază de programare prealabilă și în funcție de capacitatea maximă de procesare a cererilor, astfel încât să se evite aglomerația.
• Este obligatorie utilizarea măștilor și a mănușilor de protecție!
• Pe durata prezenței la sediul Consulatului, se va respecta în permanență distanța de siguranță de cel puțin 2 metri între persoane.
• ATENȚIE! Persoanele care se prezintă mai târziu de ora stabilită sau nu dețin toate DOCUMENTELE NECESARE vor PIERDE programarea!

Care sunt măsurile de protecție adoptate de Consulatul General din Manchester?

În conformitate cu Ordinul nr. 2855/830/2020, emis de Ministerul Culturii si Ministerul Sănătății, privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară, vă rugăm să respectați următoarele reguli:
• Purtaţi mască (medicală sau non-medicală) pe întreaga durată a vizitei. Pentru a asigura o protecție eficace, masca se poziţionează astfel încât să acopere integral nasul și gura.
• Dezinfectaţi-vă mâinile folosind dezinfectantul pe bază de alcool.
• Păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 2 m faţă de ceilalţi şi față de personalul Sectiei Consulare cu care intraţi în contact.
• Respectaţi circuitul de vizitare unidirecţional stabilit în interiorul clădirii, precum şi indicaţiile personalului de supraveghere.
• Se interzice accesul în Consulat pentru persoanele care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree)
• Se interzice accesului în Sectia Consulara persoanelor care prezintă o temperatură peste 37,3°c sau care refuză să le fie verificată temperatura (termometrizarea va fi noncontact realizată de către personalul special desemnat în acest sens).

De asemenea, Consulatul General a pregătit și o serie de măsuri pentru prevenirea infectării cu coronavirus-ul COVID-19:
• plasarea la loc vizibil de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în clădire;
• instalarea de dispozitive pentru dezinfectarea mâinilor cu dezinfectat pe bază de alcool;
• dezinfecția regulată a suprafețelor; aerisirea periodică a încăperilor etc.

Sursa: Facebook.com/ConsulatGeneralManchester