Trăim vremuri în care viața ne-a dus departe de țară. Ne-am mutat în Marea Britanie pentru stabilitate, pentru un viitor mai bun, pentru a le oferi copiilor noștri tot ce n-am avut noi. Am muncit, ne-am adaptat, ne-am făcut un rost. Însă, oricât de bine ne-ar fi aici, în sufletul fiecărui părinte din diaspora există o întrebare care doare: copilul meu va mai vorbi limba română peste câțiva ani? Sau o va uita?
În Marea Britanie, copiii români cresc înconjurați de limba engleză. O aud la școală, la grădiniță, la televizor, în jocurile video, în magazine, în parc. Toată lumea vorbește engleză. E normal să o învețe repede. E normal să fie limba lor principală. Dar dacă limba engleză devine totul, unde mai rămâne loc pentru limba română?
Pentru unii copii, limba română ajunge să fie o limbă străină, deși părinții lor sunt români. O înțeleg, dar nu mai știu să o vorbească bine. Le e rușine să o folosească. Li se pare „ciudată” sau „învechită”. Și, din păcate, asta se întâmplă mai repede decât ne așteptăm.
Dar de ce ne doare atât de tare? Pentru că limba nu e doar un mijloc de comunicare. E puntea care leagă generațiile. E firul nevăzut dintre copilul nostru și bunica de acasă. E glasul cu care ne spunem rugăciunile, cu care am crescut, cu care am fost alintați. E parte din noi.
Când un copil nu mai vorbește limba română, ceva se rupe. Nu mai poate vorbi cu bunicii fără traducere. Nu mai râde la glumele din copilăria ta. Nu mai înțelege poveștile spuse la gura sobei. România devine pentru el un loc vag, poate interesant, dar străin.
În același timp, să știi limba română – chiar și într-o țară ca Marea Britanie – e un dar. Nu îi încurcă, din contră. Copiii care cresc cu două limbi dezvoltă o gândire mai flexibilă, învață mai repede, sunt mai buni la școală. Au o cultură mai bogată și o deschidere mai mare spre lume. Și, cel mai frumos, știu cine sunt. Nu sunt pierduți între lumi. Sunt acasă în ambele.
Poate pare greu să păstrezi limba română vie într-o familie românească stabilită în UK, dar nu e imposibil. Totul începe cu o alegere conștientă: să vorbești cu copilul tău în limba română, zi de zi, chiar dacă îți răspunde în engleză. Să nu cedezi ușor. Să ai răbdare. Să nu-l forțezi, dar nici să nu renunți.
Seara, în loc de desene în engleză, puteți asculta o poveste în română. Când îl duci la școală, povestește-i ceva despre copilăria ta. Când mergeți la magazin, inventați jocuri cu cuvinte românești. Nu trebuie să fie perfect. Nu trebuie să pară lecție. Trebuie să fie natural, cald, firesc. Copilul învață cel mai ușor prin joacă și iubire.
Nu trebuie să faci totul singur. Caută și alți părinți români din zona ta. Poate există o școală românească de weekend. Poate găsești profesori care fac lecții online. Poate organizezi o întâlnire cu alți copii care vorbesc limba română. Contează enorm să simtă că nu e singurul copil care vorbește și altfel decât colegii lui de la școală.
Iar dacă aveți rude în România, încurajează-l să vorbească cu ele cât mai des. Un apel video cu bunica poate fi mai eficient decât o lecție întreagă. Dacă puteți, mergeți în vacanțe în țară. Lasă-l să audă româna pe stradă, la televizor, în autobuz. Să o simtă vie.
Important e să nu facem din limba română o corvoadă. Să nu îl certăm că greșește. Să nu transformăm învățarea limbii într-un motiv de stres sau rușine. Dacă o face din frică, n-o va iubi niciodată. Dar dacă vede că pentru tine limba română e ceva frumos, cald și plin de sens, o va păstra aproape.
Limba se moștenește cu dragoste, nu cu obligație.
Poate nu va vorbi niciodată perfect. Poate va amesteca româna cu engleza. Poate va face greșeli. Dar important e să o aibă. Să o poată folosi. Să o înțeleagă. Să se simtă confortabil cu ea. Și, mai ales, să o asocieze cu ceva frumos: cu vocea mamei, cu râsul tatălui, cu poveștile de seară, cu mirosul de cozonac din casa bunicii.
Păstrarea limbii române nu e un lux. Nu e un moft. E un cadou. Poate cel mai valoros pe care îl putem da mai departe.
Așa că, dacă te întrebi ce poți face pentru ca fiul sau fiica ta să nu uite limba română, răspunsul e simplu: începe chiar azi. Spune-i o poveste. Cântă-i un cântec. Povestește-i cum era când erai mic. Nu trebuie să faci totul perfect. Doar să începi.
Și, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, limba română va rămâne vie. În casa ta. În inima copilului tău. În viitorul lui.
